Partidul Social Românesc al lui Mircea Geoană și Partidul Național Liberal vor semna joi un protocol de guvernare

Publicat: 29 04. 2015, 11:00

Partidul Social Românesc al lui Mircea Geoană şi Partidul Naţional Liberal se pregătesc de o frăţie totală în Parlament, informează B1 TV.

Şi tocmai pentru ca acest lucru să se întâmple, liberalii și Mircea Geoană vor semna un protocol de guvernare, care va presupune și o alianță oficială în Parlament.

Protocolul va fi semnat joi, la ora 12.00 la Palatul Parlamentului.

PNL a anunţat, la finele lunii martie, că prim-vicepreşedinţii PNL Teodor Atanasiu şi Cătălin Predoiu au avut o întrevedere cu liderii PSRO, pentru discuţii despre formarea unei majorităţi parlamentare, stabilindu-se că, dacă se ajunge la un punct de vedere agreat de ambele partide să se semneze un Acord de guvernare.