Partidul Mişcarea Populară își asumă proiectul de țară al lui Traian Băsescu
Reprezentanţii Partidului Mişcarea Populară au aprobat o rezoluţie prin care îşi asumă proiectul de ţară al preşedintelui Traian Băsescu.
Membrii PMP susţin aplicarea acestuia în continuare pentru modernizarea României şi întărirea statului de drept.
„Este un document programatic prin care PMP îşi asumă în totalitate moştenirea Preşedintelui şi îşi reiterează dorinţa de a continua proiectul de ţară al acestuia”, arată partidul.
Potrivit acestora, la finalul celor două mandate, şeful statului a avut o contribuţie decisivă pentru funcţionarea corectă a justiţiei, orientarea corectă în politica externă, îmbunătăţirea nivelului de trai al populaţiei faţă de 2004 şi întărirea societăţii civile.