Liderii Uniunii Salvați România acuză traseismul de care dau dovadă „vechile partide”, dar se pare că și ei au preluat această meteahnă. Cel mai recent exemplu este cel al primarului USR din Alba Iulia, Gabriel Pleșa, care a adus un traseist pe postul de purtător de cuvânt al primăriei. Este vorba despre Flaviu Buta, fost membru al Tineretului Național Liberal.
Flaviu Buta, absolvent la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Facultatea de Mecanică, a fost membru TNL Alba în perioada 2013 – 2015, informează Newsweek România.
Buta a fost numit pe acest post, deși nu are niciun fel de experiență în comunicare. Singura dată când s-a intersectat cu acest domeniu a fost chiar în campania pentru alegerile locale, când l-a sprijinit pe Pleșa în lupta pentru Primăria Alba Iulia.
Numele lui Buta figurează și acum pe site-ul TNL Alba, unde deținea funcția de vicepreședinte.
De altfel, Gabriel Pleșa este el însuși un traseist. Până în 2019, el a fost viceprimar al municipiului, din partea PNL.