Participarea Huawei la licitația 5G va fi decisă în CSAT. Președintele Iohannis: Securitatea națională, care este asigurată împreună cu SUA și NATO, va fi criteriul prevalent (VIDEO)

Publicat: 28 04. 2020, 19:51

Criteriul prevalent pentru implementarea tehnologiei 5G în România va fi securitatea națională, care este „asigurată împreună cu SUA și NATO”, a afirmat președintele Klaus Iohannis, marți, într-o conferință de presă, în care a mai precizat că Bucureștiul nu dorește ca sistemele critice naționale să fie „operate de firme care nu sunt de încredere”.

Președintele Iohannis, despre participarea Huawei la licitația pentru 5G

Întrebat cum ar vedea o eventuală participare a companiei chineze Huawei la licitația 5G, președintele Klaus Iohannis a răspuns: „În CSAT se va lua o decizie pe această temă, dar pot să vă spun că, pentru noi, securitatea națională – și securitatea națională asigurată împreună cu partenerul SUA și NATO – va fi un criteriu prevalent. Noi nu dorim să ajungem cu sisteme critice operate de firme care nu sunt de încredere”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

SUA acuză Huawei de spionaj în favoarea Chinei

Gigantul chinez Huawei, cel mai mare producător de echipamente de telefonie mobilă din lume, este acuzat de SUA că ar spiona în favoarea regimului comunist din China. În mai 2019, președintele Donald Trump lansa un ordin executiv prin care le interzicea firmelor americane să folosească informații și tehnologie de comunicații de la companiile considerate drept amenințare națională – o mișcare pe care mulți o interpretau ca fiind îndreptată spre Huawei.

De altfel, potrivit Vox, în aceeași zi, Departamentul american pentru comerț plasa Huawei și 70 de afiliați de-ai săi pe o listă neagră a firmelor care nu au voie să cumpere părți și componente de la entități americane fără aprobarea guvernului. Ca efect, un număr de companii americane au început să întrerupă afacerile cu Huawei.

Licitația pentru licențele 5G, amânată de două ori

România ar putea organiza licitația pentru licențele 5G abia în ultimul trimestru din 2020, după ce acest demers a suferit două amânări. În august 2019, Sorin Grindeanu, președintele ANCOM, a explicat că Guvernul a semnat un memorandum pe 5G cu SUA, dar că acest document nu ține loc de lege, astfel că este nevoie ca el să fie tradus în legislația primară.

În cursul acestui an,ANCOMîşi propune să definitiveze documentația de licitaţie până la sfârşitul trimestrului III și să organizeze procedura de selecție pentru acordarea drepturilor de utilizare a spectrului radio disponibil în benzile de frecvențe de 700 MHz, 800 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz, 3400-3600 MHz pentru furnizarea de rețele publice și servicii de comunicații electronice de bandă largă în ultimul trimestru al anului”, a anunțat autoritatea, potrivit HotNews.ro.