Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc, miercuri, pentru votul de învestire a Guvernului propus de premierul desemnat Dacian Cioloş.
Pentru a fi învestit, Guvernul Cioloş are nevoie de votul favorabil a 234 de parlamentari. USR are 80 de deputaţi şi senatori. Guvernul Cioloș va fi votat în Parlament miercuri dimineață, la ora 10.00.
Marţi, miniştrii propuşi în Cabinetul Cioloş au fost audiaţi în comisiile de specialitate ale Parlamentului. Toţi, cu excepţia ministrului propus la Transporturi, Cătălin Drulă au primit avize negative. Drulă a primit aviz favorabil din eroare procedurală.
Potrivit Constituţiei şi regulamentelor, Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Votul este secret, cu bile. Trebuie să fie prezenţi cel puţin o jumătate plus unu dintre membrii celor două Camere ale Parlamentului.
În cazul neacordării votului de încredere, Parlamentul, sub semnătura preşedinţilor celor două Camere, aduce de îndată această situaţie la cunoştinţa preşedintelui României, în vederea desemnării unui alt candidat pentru funcţia de prim-ministru.
În cazul adoptării, Hotărârea Parlamentului privind acordarea votului de încredere se înaintează de asemenea de îndată şefului statului spre a proceda la numirea Guvernului.
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat că parlamentarii liberali vor participa la şedinţă, dar nu vor vota, menţionând că este responsabilitatea premierului desemnat să îşi facă majoritate.
„Am avut o ședință scurtă a grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal pentru a discuta despre audierile de astăzi. Le-am cerut colegilor mei decență și profesionalism în timpul audierilor de astăzi. Decizia de vot a fost luată aseară în BEX, ne vom abține la voturile pentru candidatura miniștrilor din acest guvern. I-am rugat pe colegii mei să vină cu argumente clare. Ca o noutate, am aflat surprins de la ministrul Apărării, domnul Ciucă, că în programul de guvernare al guvernului Cioloș Apărarea nu mai primește 2%, deci o primă încălcare a relației noastre cu NATO și a promisiunii pe care o avem pentru a crește sau pentru a păstra acest procent în Guvern. Este mai mic decât 2%”, a declarat președintele PNL.
UDMR a luat o decizie asemănătoare cu cea a liberalilor.
Liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond a precizat că parlamentarii formațiunii vor fi prezenţi în sală, la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind învestirea Guvernului Cioloş, dar nu vor vota, potrivit Agerpres.
„Cum să organizezi alegeri anticipate când îţi mor sute de oameni pe zi şi tu ai un Guvern cu puteri limitate? Nu acolo e soluţia. Cei care vor alegeri anticipate au șansa să voteze mâine (miercuri) o soluţie imediată, acest Guvern pe care l-am propus. Şi avem timp să discutăm şi de alegeri anticipate după ce ne-om fi plâns morţii şi vom fi rezolvat această problemă”, a declarat Dacian Cioloș, marți seară.
Cioloș a mai spus că USR a fost singurul partid care a venit cu o soluție pentru tranșarea crizei politice: „Niciun alt partid nu a propus soluţii, doar ne vorbesc de alegeri anticipate, despre care şi ei recunosc că n-ar putea să aibă loc mai devreme de primăvară”.