Parlamentul României, desemnat Persoana Anului 2013 la categoria Crimă Organizată şi Corupţie

Publicat: 24 12. 2013, 17:19

Parlamentul României a fost desemnat Persoana Anului 2013 la categoria Crimă Organizată şi Corupţie. Distincția a fost acordată de organizația „Organized Crime and Corruption Reporting Project”, care în fiecare an recunoaşte eforturile celor care lucrează neobosiţi pentru promovarea criminalităţii şi corupţiei.

Traficantul de droguri Darko Saric (Serbia) și fiica președintelui Uzbekistanului, Gulnara Karimova au primit mențiuni.

În mod obișnuit, infractorii depun mari eforturi pentru a se sustrage legii. În acest an, Parlamentarii României au câștigat nedoritul premiu pentru încercările lor de a se ascunde de Justiţie prin intermediul legii.

La inceputul lunii decembrie, Parlamentul a aprobat amendamente la Codul Penal care ar acorda membrilor săi precum și altor oficiali guvernamentali aleși, imunitate în fața acuzațiilor de coruțtie .