Parlamentul a fost convocat joi pentru citirea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Ponta
Moțiunea de cenzură depusă de opoziție împotriva Guvernului Ponta ar urma să fie citită joi, cele două camere ale Parlamentului fiind convocate în ședință comună.
Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru prezentarea moţiunii de cenzură, prima împotriva Guvernului Ponta, este programată să înceapă la ora 12.00, scrie Mediafax.
Moțiunea intitulată ”Opriți Guvernul Ponta 3 – Guvernul corupției, demagogiei și minciunii” urmează să fie dezbătută începând cu săptămâna următoare, după euroalegerile programate pe 25 mai.
Moţiunea, semnată de 231 deputaţi şi senatori și inițiată de PNL, a fost depusă la Parlament în 13 mai.