Parlamentul a aprobat, miercuri, ordonanța de urgență care prevede că Guvernul poate aproba prin hotărâre, la propunerea autorității competente, din motive de siguranță națională, denunțarea unilaterală a unui acord petrolier în vigoare, a anunțat Virgil Popescu, ministrul Energiei.
„Le mulțumesc colegilor deputați pentru că au adoptat cu unanimitate de voturi, 311 pentru, proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.27/2020 pentru modificarea şi completarea Legii petrolului nr.238/2004.
De ce este important? Prin aceste modificări am întărit siguranța națională. Astfel că am transpus în legislația noastră prevederile Directivei nr. 94/22/CE, de la art. 2, alin. (2) «statele membre pot refuza, din motive de siguranță națională, să permită accesul la exercitarea acestor activități oricărei entități care este efectiv controlată de țări terțe sau de resortisanți ai țărilor terțe».
De asemenea, «în cazul acordurilor petroliere în vigoare, la propunerea autorității competente, din motive de siguranță națională, prin hotărâre a Guvernului se poate aproba denunțarea unilaterală a acordului petrolier»”, a scris ministrul Energiei, miercuri, pe Facebook.
Proiectul de lege fusese adoptat de Senat în 23 aprilie, iar de Camera Deputaților a trecut miercuri, 10 martie.
Le mulțumesc colegilor deputați pentru că au adoptat cu unanimitate de voturi, 311 pentru, proiectul de Lege privind…
Publicată de Virgil Popescu peMiercuri, 10 martie 2021