Parlamentarii vor un Panteon de 20 milioane euro, pentru omagierea personalităților ilustre ale poporului român

Publicat: 11 11. 2016, 13:25

Panteonul României. Nu este o glumă, ci o inițiativă legislativă a mai multor senatori PSD și independenți, care vor astfel să omagieze personalitățile țării.

Proiectul de circa 20 de milioane de euro este semnat de 38 de senatori, printre care Ecaterina Andronescu, Şerban Nicolae, Mihnea Costoiu, Titus Corlăţean şi Mihai Fifor, dar şi independenţi, precum Ilie Năstase.

Panteonul va fi monument naţional aflat sub egida Parlamentului şi a Fundaţiei Panteonul, dedicat personalităţilor ilustre ale poporului român, inclusiv celor aparţinând minorităţilor etnice şi religioase, personalităţi care şi-au adus o contribuţie cu totul deosebită în istoria românilor, în formarea statului român, în dezvoltarea culturii, artei, ştiinţei şi civilizaţiei române şi universale, scrie news.ro.

Proiectul prevede ca Panteonul să fie condus de un consiliu, din care fac parte parlamentari, miniştri, membri ai Academiei, precum şi primarul Capitalei.

Instituţia va primi şi un sediu de la Primăria Capitalei sau un teren pentru construirea unuia.

Inițiativa vine pentru a pune în practică o iniţiativă din anul 2009, când a fost înfiinţată, la propunerea Academiei Române, Fundaţia Panteonul României.