Parlamentarii scapă de interdicții: Senatul a adoptat modificarea legii ANI
Senatorii au adoptat luni seară propunerea de modificare a Legii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), informează Agerpres. Astfel încetează o serie de interdicții care erau impuse până acum parlamentarilor.
Plenul Senatului a adoptat raportul Comisiei juridice care eliminase un amedament aprobat de deputați și reformulase un altul.
Potrivit sursei citate, articolul reformulat prevede că "interdicţiile aplicate persoanelor care au avut calitatea de senator şi/sau deputat în oricare dintre mandatele cuprinse în perioada 2007 – 2013 în temeiul articolului 25 pe baza rapoartelor de evaluare întocmite de Agenţia Naţională de Integritate şi care au constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în exercitarea oricăruia dintre mandatele de senator şi/sau deputat în perioada 2007 – 2013, până la intrarea în vigoare a Legii 219/2013 pentru modificarea şi completarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, încetează de drept".
Amendamentul care fusese adoptat de Camera Deputaților și care a fost eliminat de Comisia juridică prevedea că "persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor actuale sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului în care a existat conflictul de interese ori starea de incompatibilitate.
Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului în care a existat conflictul de interese ori starea de incompatibilitate".