Parlamentari puși ca nuca-n perete în Comisii: Gigi Becali, desemnat la Juridică, Solomon la Politică externă

Parlamentari puși ca nuca-n perete în Comisii: Gigi Becali, desemnat la Juridică, Solomon la Politică externă

Membrii noului Legislativ nu pierd vremea. Parlamentarii şi-au distribuit deja rolurile în Comisiile de specialitate ale Senatului şi Camerei Deputaţilor. Greii partidelor au preferat comisiile cu ştaif, politică externă sau afaceri europene, însă sunt şi situaţii în care parlamentarii se potrivesc în comisii ca nuca-n perete, scriu jurnaliştii de la Evenimentul Zilei.

Un prim exemplu este cel al liberalului Gigi Becali. Acesta a fost desemnat de partidul său să facă parte din Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, deşi nu are niciun fel de pregătire în domeniu.

În Camera Deputaţilor, Miron Mitrea şi soţia sa, Manuela, s-au orientat către două comisii cu activitate externă intensă. Manuela şi Miron Mitrea, ambii deputaţi PSD, sunt membri ai Comisiilor de politică externă, respectiv, cea pentru Afaceri Europene.

Tot în Comisia de politică externă de la Camera Deputaţilor şi-a făcut loc şi PSD-istul Cristian Rizea, un parlamentar foarte controversat. El se afla în atenţia procurorilor DNA pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă.

Celebru pentru misoginismul de care a dat dovadă în multe ieşiri publice şi aflat de mai multă vreme în dizgraţia conducerii PNL, deputatul Ludovic Orban a fost exilat în Comisia pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi.

În ceea ce priveşte Comisia pentru Afaceri Europene de la Camera Deputaţilor, în care Mitrea şi Hrebenciuc sunt colegi, ea a fost preferată de mai multe figuri proeminente din partide: Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, Elena Udrea, Petre Roman, Roberta Anastase şi Diana Tuşa.

Mihai Sturzu, solistul formaţiei Hi-Q şi prietenul premierului Victor Ponta, va fi membru al Comisiei de cultură, arte şi mijloace de informare în masă.

Şi la Senat, Comisia de politică externă are în componentă să nume sonore din partide: Călin Popescu Tariceanu, Victor Ciorbea, Mihai Răzvan Ungureanu . Ei vor fi însă colegi cu fostul primar al Craiovei, Antonie Solomon, actualmente în PP-DD, acuzat de corupţie.

În Comisia de apărare a Senatului vor fi, printre alţii şi  Vasile Blaga, preşedintele PDL, Gabriel Oprea, şeful UNPR.

Unii parlamentari, în comisiile nepotrivite

Embed:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`