Parlamentar din opoziție, despre Eduard Novak: „România nu are un ministru al Sportului, ci un șmecher care, în loc să se ocupe de dezvoltarea sportului, își îmbogățește rudele, găștile de interese și apropiații”
Deputatul USR Cristian Brian l-a acuzat pe actualul ministru al Sportului, Eduard Novak, că este „un șmecher care, în loc să se ocupe de dezvoltarea sportului din România, își îmbogățește rudele, găștile de interese și apropiații”, transmite Agerpres.
Cristian Brian, despre ministrul Eduard Novak: „A introdus premierea pe bază de grad de rudenie”
Parlamentarul din opoziție l-a criticat în termeni duri pe ministrul Sportului, luni, la „Ora Guvernului”, spunând despre Eduard Novak că „a introdus” în sportul românesc „premierea pe bază de grad de rudenie”.
„În sport premiile se iau pe bază de performanţă, în schimb, în sportul românesc, ministrul Novak a introdus premierea pe bază de grad de rudenie. De ce? Pentru că poate, dar asta înseamnă că îşi bate joc de munca tuturor sportivilor care se bat pentru medalii cu onoare şi mult sacrificiu şi muncă. USR l-a chemat azi în faţa românilor pe ministrul Novak pentru a da explicaţii faţă de abuzurile din ministerul pe care îl conduce”, a declarat Cristian Brian.
El susține că realizările lui Eduard Novak ca ministru al Sportului „sunt inexistente”.
„Mi-aş fi dorit să vorbim astăzi despre realizările domnului ministru, dar din păcate acestea sunt inexistente, şi asta pentru că România nu are un ministru al Sportului, ci un şmecher care, în loc să se ocupe de dezvoltarea sportului din România, îşi îmbogăţeşte rudele, găştile de interese şi apropiaţii, un şmecher care intervine în alegerile federaţiilor atunci când rezultatele alegerilor nu îi convin, dar care, atunci când se întâmplă abuzuri în federaţii nu ia nicio măsură, un şmecher pus pe căpătuială care a ratat toate obiectivele pe care le-a anunţat la începutul mandatului şi care are zero respect faţă de sportivi, faţă de profesioniştii din sport şi faţă de România”, a mai spus deputatul USR Cristian Brian.