Papa Francisc face apel la combaterea exploatării copiilor prin munca domestică
Papa Francisc a lansat miercuri un „apel împotriva exploatării copiilor prin munca domestică”, despre care spune că este un „fenomen regretabil, în continuă creştere”, întâlnit mai ales în ţările sărace.
„Există milioane de minori, majoritatea fete, care cad victime acestei forme ascunse de exploatare, care include adesea şi abuzuri sexuale, rele tratamente sau discriminare”, a declarat Papa Francisc.
Suveranul Pontif și-a exprimat dorința aprinsă ca întreaga comunitate internațională să poată lua măsuri mai eficiente pentru a combate această problemă mondială, relatează AFP.
„Este o adevărată sclavie! Toţi copiii ar trebui să poată să se joace, să studieze să se roage şi să se dezvolte în propriile familii, într-un mediu armonios, de dragoste şi linişte: este dreptul lor şi este datoria noastră”, a afirmat el cu hotărâre, subliniind că „o copilărie liniştită le permite copiilor să privească cu încredere viaţa şi viitorul. Vai de cei care sufocă în ei elanul plin de bucurie al speranţei”, a mai afirmat Papa Francisc.
Papa a subliniat că „Dumnezeu nu aparţine niciunui popor”, că se adresează fiecăruia, „fără diferenţe”, „chiar şi celui care se simte îndepărtat, temător sau indiferent”.