Papa Benedict al XVI-lea a exorcizat doi bărbaţi la Vatican în Piața Sfântul Petru, în văzul tuturor
Papa Benedict al XVI-lea a ajutat la vindecarea a doi bărbați posedați în 2009, în Piața Sfântul Petru, este declarația exorcistului Romei, părintele Amorth, într-o carte intitulată “Ultimul exorcist-lupta mea împotriva lui Satan”, relatează Daily Mail.
Potrivit părintelui Amorth exorcizarea a avut loc în 2009 în timp ce Papa era condus spre mulțimea din Piața Sfântul Petru. Când pontiful s-a apropiat de cei doi tineri, numiți Marco și Giovanni, aceștia au început să se poarte straniu, tremurau din toate încheieturile iar dinții le clănțăneau în gură.
Unul dintre asistenții Papei i-au cerut lui Giovanni să se controloze, însă ceea ce a urmat a fost un scenariu greu de imaginat: “s-au dat cu capetele de pământ.Tremurau, le curgeau bale, parcă erau apucați și zbierau cât puteau de tare”. După câteva minute, Papa a ridicat mâna și i-a binecuvântat, după care tinerii s-au oprit, dar au continuat să plângă.
Însă, Federico Lombardi a contestat această imagine de coșmar, spunând că Benedict al XVI-lea nu era conștient de suferințele bărbaților și că nu a intenționat să efectueze o exorcizare.