Pândaru: După 6 luni în care aţi condus pas cu pas, mai mult pe loc decât în avans, acum, domnule Iohannis, aveți ocazia să vă începeți mandatul
Klaus Iohannis a ajuns președintele României, nu pentru că ar fi convins, ci pentru că românii se săturaseră ca tupeul, hoția și impostura să conducă țara.
”După mai bine de jumătate de an în care aţi condus pas cu pas, mai mult pe loc decât în avans, acum, domnule Iohannis, puteţi să puneţi punct celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. Aveţi acum ocazia să opriţi jetul de dispreţ, sau cum vreţi dumneavoastră să traduceţi în germană, poziţia asta a alegătorului român, permanent lipit cu obrazul de asfalt”, a scris Claudiu Pândaru pentru Gândul.
Jurnalistul i se adresează direct președintelui, căruia îi cere: ”nu lăsaţi generaţia care a ieşit pe străzi în decembrie, care s-a dezlipit de nepăsare, să descopere că nu a reuşit, în fapt, decât o scurtă ridicare în genunchi”.
Pândarul îl întreabă pe Iohannis în finalul articolului dacă este împăcat cu faptul că Victor Ponta, suspect în dosarul lui Dan Șova, este premier al României și-și manifestă speranța ca răspunsul să nu fie tot ”ghinion”, pentru că ”n-aţi mai fi numai un preşedinte >, ci unul în pas cu Ponta”.
Claudiu Pândaru scrie articolul în contextul în care lui Victor Ponta i s-a comunicat că are calitatea de suspect în dosarul lui Dan Șova și că se află în conflict de interese pentru că l-a propus pe acesta în funcția de ministru.