Până în 2030, independenţa energetică a României se va reduce, iar importurile vor ajunge la 40-50%
Independenţa energetică a României se va reduce, iar importurile vor ajunge până la 40-50% în 2030, din cauza cererii mai mari de energie primară şi a declinului natural al producţiei interne de hidrocarburi, potrivit estimărilor OMV Petrom pentru următorii ani.
„Consumul de ţiţei şi gaze va continua să crească şi va reprezenta aproximativ 60% din cererea de energie a României până în 2021. Cu o pondere curentă a importurilor de 20-30%, relativa independenţă energetică a României este probabil să scadă. Până în 2030 se estimează o creştere a importurilor la 40-50%” a arătat compania într-un comunicat citat de Mediafax.
Cu toate acestea, România are un potenţial mare de furnizare de energie, care poate fi deblocat cu investiţii semnificative, iar compania va investi între 800 de milioane de euro şi 1,2 miliarde de euro pe an, în special în sectorul de explorare şi producţie.
”Credem că România are un potenţial semnificativ de furnizare de energie, care îi poate reduce dependenţa de importuri. Petrom este bine poziţionată pentru a susţine sectorul energetic, contribuind astfel la creşterea economică a României”, se arată în același comunicat.