Theodor Paleologu, candidatul PMP pentru alegerile prezidențiale, a numit drept un spectacol jenant. Acesta i-a caracterizat în termeni foarte duri pe ambii actori din acest scandal, numindu-l pe Meleșcanu drept un personaj care coboară treaptă cu treaptă într-o decădere morală, iar Tăriceanu un trădător care merita trădat.
„Cred, pur și simplu, că Teodor Meleșcanu s-a întors la matcă acolo unde îi e locul, de unde a pornit, și anume PSD, el a fost ministru a lui Iliescu, dar între timp a devenit mult mai inestetic. E un spectacol jenant, este degradant pentru ființa umană să vezi asemenea decădere a unui om care în anii ’90 făcea figură bunicică în contextul de atunci al guvernului Văcăroiu, era cel mai acceptabil dintre miniștri. Între timp, Meleșcanu a coborât treaptă cu treaptă în această decădere morală la care asistăm.
Pe de altă parte, Tăriceanu merita asta, adică trădătorul merita ca el însuși să fie trădat la un moment dat. E un spectacol grotesc. Pe de o parte este revoltător, pe de altă parte este comic să vezi ca niște păpuși la teatru de păpuși care se ceartă între ei cei doi bătrâni vulpoi, Tăriceanu și Meleșcanu, unul trâdându-l pe celălalt care la rândul lui e un mare trădător.”, a afirmat Theodor Paleologu, în emisiunea Talk B1 moderată de Tudor Mușat.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.