Liberalul Theodor Paleologu a declarat că, în opinia sa, mărirea salariilor deputaților este inacceptabilă în condițiile în care numărul acestora nu se reduce la 300, informează RFI.
„E total deplasată această discuție (despre mărirea salariilor parlamentarilor — n.r.). Am putea, într-adevăr, discuta despre creșterea salariilor deputaților dacă ei ar fi 300, așa cum ne-a cerut poporul român. Eu nu invoc adesea voința poporului român, dar de data asta chiar e cazul să o facem. Adică este inadmisibil! Menținem Parlamentul la un număr mult prea mare de deputați și în plus de asta vrem să ne și mărim salariile, să le dublăm. Este absolut inacceptabil!”, a afirmat deputatul liberal.
Paleologu a mai adăugat că, într-adevăr, indemnizația unui deputat român este mult mai mică decât cea a unui deputat francez, dar parlamentarii români nu merită mai mult: ”Eu ştiu că o indemnizaţie de deputat român este mult mai mică decât o indemnizaţie de deputat francez. În Franţa, de exemplu, lumea e mirată să afle că eu am un salariu atât de mic. Dar să fim oneşti, chiar nu merită mai mult parlamentarii români şi chiar şi aşa mi se pare că-i cam mult, pentru cât de puţin fac”.
„Se poate avea în vedere, eventual, o creștere a indemnizațiilor deputaților, dar cu condiția ca numărul lor să fie redus la 300, așa cum ne-a cerut referendumul pe care îl avem cu toții în amintire. Dacă nu se satisface această condiție, este o măgărie fără seamăn”, a mai susținut Paleologu pentru RFI.