Profesorul Theodor Paleologu a avertizat că un politician precum Călin Georgescu în fruntea statului va însemna „izolare, sărăcie, stagnare și să ne întoarcem cu 35 de ani înapoi”. Acesta a insistat că e nevoie de mobilizare pentru susținerea Elenei Lasconi (USR) la prezidențiale, dincolo de orice simpatii sau antipatii. Totodată, Paleologu a ținut să-i liniștească pe cei care se tem de progresismul USR.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin pe B1 TV.
„Lucrurile nu sunt hotărâte în acest moment. Dezastrul poate fi evitat. De fapt, totul depinde de atitudinea electoratului PSD și de atitudinea liderilor PSD. Pentru că, în rest, UDMR votează masiv pentru Lasconi, PNL la fel, alte partidulețe mai mici, care n-au intrat în Parlament, la fel, fără niciun dubiu.
Plus că va mai fi o mobilizare de frica unui dezastru, sunt convins de acest lucru.
Problema e la PSD, pentru că o parte din PSD-iști sunt destul de apropiați ca sentimente de AUR, însă bine ar fi să facă o alegere rațională. Or o alegere rațională e pentru drumul european al României, adică pentru dna Lasconi, indiferent de antipatia pe care o pot avea față de Lasconi și USR”, a declarat Theodor Paleologu, fost ministru al Culturii, pentru B1 TV.
„Sunt și alții care trec peste antipatii, că aici nu e vorba de simpatii. Oricum, USR nu va conta foarte mult în viitoarea coaliție, că au 12-13%, nu au pondere. Deci toate fantasmele cu progresismul, cu tot felul de lucruri, adevărate sau nu, nu au cum să se materializeze.
Adică toate acuzațiile astea legate de progresismul dnei Lasconi nu se vor materializa. Ea nu va putea conduce țara decât cu o coaliție largă, în care vocea USR va fi relativ importantă, dar nu foarte importantă.
Deci toate fantasmele legate de progresismul teribil, neomarxismul USR-iștior etc. sunt prostii.
Acum e vorba de salvarea democrației, de salvarea României de o totală izolare, că Georgescu înseamnă izolare, sărăcie, stagnare și să ne întoarcem cu 35 de ani înapoi”, a mai explicat Theodor Paleologu, pentru B1 TV.