Ovidiu Raețchi (PNL): „Prima decizie pe care trebuie să o ia noul ministru de Interne, Nicolae Moga, este simplă – să desecretizeze de urgență dosarul 10 august”
Deputatul PNL Ovidiu Raețchi consider că prima decizie pe care trebuie s-o ia Nicolae Moga, noul ministru de Interne, este să desecretizeze de urgență dosarul privind protestul din 10 august.
„Prima decizie pe care trebuie să o ia noul ministru de Interne, Nicolae Moga, este simplă: să desecretizeze de urgență dosarul 10 august. Îi auzim pe pesediști cum clamează fără întrerupere că au înțeles lecția de la alegerile de pe 26 mai, iar acum au un bun moment pentru a demonstra acest lucru.
Dacă există un minim respect pentru cetățeni și pentru aflarea adevărului privind protestul Diasporei, noul ministru trebuie să se diferențieze fundamental de abordarea doamnei Carmen Dan, cea care s-a aflat exclusiv în slujba infractorului Dragnea pe toată perioada în care îndeplinit funcția de ministru de Interne”, a scris demnitarul liberal pe pagina sa de Facebook.
Astfel, Ovidiu Raețchi consideră că, la aproape un an de la momentul 10 august, Nicolae Moga „are obligația de a nu mai mușamaliza faptele”.
„La aproape un an de la protestul de pe 10 august, dl. Moga are obligația de a nu mai mușamaliza faptele și de a face public dosarul privind protestul Diasporei. Sutele de cetățeni gazați și bătuți merită să afle adevărul, în paralel cu soluționarea juridică a dosarului 10 august. Este revoltător că până acum nu avem nici un responsabil politic pentru surprimarea violentă a unui protest pașnic”, a scris deputatul PNL.
Așadar, Nicolae Moga este noul ministru de Interne, în condițiile în care a depus deja jurământul de învestitură, la Palatul Cotroceni. El a ocupat locul lăsat liber de Carmen Dan, în timp ce Ramona Mănescu va prelua portofoliul lui Teodor Meleșcanu, și anume Externele. Ba mai mult, Mihai Fifor a revenit și el în Guvernul PSD-ALDE, în care mai fusese anterior ministru al Apărării. (Detalii AICI)