Rezultatul slab înregistrat la alegerile locale crează în continuare polemici. Organizația municipală a PDL Constanța cere demisia președintelui organizației județene a PDL Constanța, Gigi Chiru, pentru scorul slab şi pentru faptul că strategia sa de campanie nu a fost cea decisă în cadrul structurilor interne ale partidului.
„După dezbateri, s-a decis prin vot, în unanimitate, că scorul obţinut impune dizolvarea Biroulului Permanent Judeţean şi solicită, totodată, demisia preşedintelui Organizaţiei judeţene, Gigi Chiru, pentru procentul dezastruos în alegeri şi a încălcării, în mod repetat, a deciziilor statutare ale organizaţiei municipale, construirea şi implementarea unei strategii total diferite de strategia decisă statutar de organizaţia municipală PDL Constanţa, efectuarea unei campanii sub altă siglă decât cea a partidului şi asumarea unor poziţii publice în numele organizaţiei”, se arată în comunicatul PDL Constanţa, citat de Mediafax.
Astfel, Biroul Permanent Local a decis convocarea unui Consiliu de Coordonare Local pentru 24 iunie pentru înlocuirea preşedintelui organizaţiei judeţene, Gigi Chiru.
Gigi Chiru a candidat la Primăria Constanţa din partea Alianţei pentru Constanţa, formată în urma unui protocol între PDL şi PNȚCD, şi a primit 13,49% ndin voturi, clasându-se pe locul al doilea după candidatul USL, Radu Mazăre, care a obţinut peste 62 de procente.