Orban, despre poziția USR pe tema pensiilor speciale ale aleșilor locali: ”Nu mi se pare corect ce fac”
Prim-ministrul Ludovic Orban consideră că nu este corect ca înainte de pronunțarea Curții Constituționale pe Codul administrativ, primarii să beneficieze de pensiile speciale pentru că în cazul în care se va stabili că actul normativ nu este constituțional, aleșii locali vor trebui să dea banii înapoi.
„Ordonanţa de urgenţă privind Codul administrativ, care a instituit indemnizaţiile pentru primari şi viceprimari, este supusă controlului constituţional. Avocatul Poporului a atacat-o la Curtea Constituţională în integralitatea ei şi este supusă controlului constituţional. Din punctul meu de vedere, până la exercitarea controlului constituţional, aceste forme nu pot fi plătite, pentru că dacă se pronunţă Curtea Constituţională şi spune că e neconstituţională ordonanţa de urgenţă, înseamnă că trebuie să dea banii în înapoi. E inclusiv în interesul lor să nu beneficieze. Trebuie aşteptat până la pronunţarea Curţii Constituţionale, în urma sesizării Avocatului Poporului”, a declarat Ludovic Orban, la TVR, potrivit Agerpres.
În ceea ce privește posibilitatea ca USR să retragă sprijinul Guvernului pe tema eliminării pensiilor speciale din Codul administrativ, premierul a apreciat că nu este corect ce face partidul lui Dan Barna.
„Nu mi se pare corect ce face USR, pentru că ei ştiu că am discutat subiectul şi acesta e punctul meu de vedere care a fost exprimat în discuţii. Şi asta în condiţiile în care, spre deosebire de USR, PNL are 1.100 de primari. Dar eu sunt un om corect, care întotdeauna la baza unei decizii ţin cont de elemente de lege. La ora actuală ordonanţa este supusă controlului constituţional şi controlul constituţional a fost declanşat. Până la pronunţarea CCR, după părerea mea, nu este corect să plăteşti aceste indemnizaţii”, a subliniat Ludovic Orban.