Ludovic Orban: PNL va fi alături de preşedintele Iohannis dacă va convoca un referendum şi va susţine tema integrităţii în exercitatea funcţiilor publice (VIDEO)

Publicat: 20 03. 2019, 21:43
Foto: captură B1TV

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat miercuri seară, în cadrul emisiunii „Dosar de Politician” de pe B1TV, că formaţiunea pe care o conduce îl va spijini pe preşedintele Klaus Iohannis dacă acesta va convoca un referendum care să aibă loc în acelaşi timp cu alegerile europarlamentare.

„Suntem într-un parteneriat cu preşedintele, în condiţiile în care va decide în baza atribuţiunilor constituţionale să organizeze acest referendum, vom fi alături de preşedintele Iohannis şi vom susţine tema integrităţii în exercitarea funcţiilor publice în România. O temă care ne este foarte comună, noi suntem cred că singurul partid care are în vigoare un cod de integritate şi care l-a aplicat deşi acesta este extrem de sever. Noi am pierdut în alegerile locale aproximativ 150 de primari care nu au mai putut să candideze din partea noastră din cauza codului de integritate”, a afirmat Ludovic Orban.

De asemenea, liderul liberal a subliniat că prezumţia de nevinovăţie trebuie să rămână în picioare, dar pentru cazuri precum cel al lui Dragnea, care are o condamnare definitivă, trebuie să existe o interdicţie de a ocupa funcţii publice.

„Pe de o parte, trebuie respectată prezumţia de nevinovăţie şi nu pot să îi interzici niciun om din sectorul public să deţină o funcţie publică sau o funcţie de demnitate publică dacă nu are o hotărâre judecătoarească definitivă de condamnare. (…) Aici este vorba ca cei care au suferit condamnări, cum este cazul lui Dragnea care a fost condamnat şi care exercită funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, să nu mai aibă dreptul să exercite aceste funcţii”, a completat Ludovic Orban.

Liderul PNL a oferit, în contrapondere la Dragnea, exemplul său, care a demisionat din toate funcțiile odată cu începerea urmăririi penale și a renunțat de a mai candida la vreo funcție publică.

„Cu nesimţire ocupă funcţia Dragnea. Aşa bine merci. Şi PSD a adoptat la copie, pe modelul nostru un cod de integritate pe care nu l-a aplicat. A fost un gest de ipocrizie maximă. Când a început urmărirea împotriva mea eu am renunţat la toate funcţiile. Eram vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi mi-am dat demisia. Am vrut să dau un exemplu de normalitate”, a completat Ludovic Orban.

Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că este „aproape hotărât” să convoace un referendum care să aibă loc pe 26 mai odată cu alegerile europarlamentare. (Detalii AICI)

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.