Ludovic Orban (PNL): Referendumul e vital pentru că dă posibilitatea românilor să interzică, prin votul lor, amnistia şi graţierea
Pre;edintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, la Târgoviște, că „infractorii din jurul lui Dragnea sunt speriați de referendumul inițiat de președinte ca dracu de tămâie și încearcă prin toate mijloacele posibile să-i împiedice pe români să vină la vot și să voteze “DA” la acest referendum”.
Liderul liberal îi îndeamnă pe români să nu se lase păcăliți și să meargă să-și exercite dreptuld e vor.
„Atât Tăriceanu cât și Fifor, președintele Consiliului Național al PSD, cât și Șerban Nicolae, cât și alți lideri, îndeamnă românii să nu voteze la referendum. Au încercat să introducă în OUG prevederi care să împiedice românii să își exercite dreptul de vot la referendum.
Au încercat să mărească numărul de cetățeni români aflați pe listele electorale permanente pentru a mări numărul de votanți necesari pentru atingerea pragului la referendum. Sigur că nu au reușit până acum, dar atragem atenția cetățenilor români că este fundamental să vină la vot, este fundamental să voteze atât în alegerile pentru Parlamentul European, cât și la referendum.
Acest referendum este vital pentru o evoluție sănătoasă a societății românești, pentru că dă posibilitatea românilor să interzică prin votul lor masiv la referendum amnistia și grațierea și prin acest vot „DA”, la referendumul de interzicere a amnistierii și grațierii, să le transmită mesajul către toți cei care sunt implicați în viața publică sau vor să se implice în viața publică, că dacă fură vor fi pedepsiți.
De asemenea și a doua întrebare este o întrebare extrem de importantă pentru că cetățenii români pot să interzică prin votul lor agresiunea sistematică prin OUG emise de Guvernul PSD-ALDE, împotriva justiției, împotriva independenței justiției, împotriva drepturilor și libertăților fudamentale ale românilor și împotriva liberului acces al românilor la justiție.
Cetățenii români nu trebuie să se lase păcăliți de infractorii din jurul lui Dragnea cu mesajele perverse pe care le transmit. Românii au puterea în mâna lor, dacă își doresc o societate sănătoasă, condusă de oameni corecți care respectă legea, trebuie să vină cu mic cu mare la vot și să voteze ,,DA,, atât la prima întrebare cât și la a doua întrebare.
Dacă referendumul nu adună cvorumul necesar, există un risc major, ca oricine face politică în România să înțeleagă că este voie la furat în România.
Un vot „DA” la referendum reprezintă și un vot limpede, clar, în favoarea unei atitudini pro-europene și mai ales în favoarea unei respectări de către România a tuturor regulilor, valorilor și principiilor care guvernează Uniunea Europeană și la care noi am aderat.
De asemenea, „DA”, la referendum și votul pentru PNL înseamnă garanția faptului că România va fi tratată ca un partener egal, respectat, apreciat și influent la nivel european, garanția faptului că beneficiile de pe urma integrării României în Uniunea Europeană vor ajunge la fiecare cetățean român”, a spus Orban.
Președintele PNL trage un semnal de alarmă și atrage atențiaasupra importanței votului, tocmai pentru că stă în puterea fiecărui român să hotărască la acest referendum”că hoții nu vor scăpa, că oricine a furat din avutul public va fi pedepsit, că oricine a comis o infracțiune de corupție va fi pedepsit și că oricine își imaginează că poate să fure atunci când se află în funcții publice, fără să fie pedepsit, nu are nicio șansă să scape nepedepsit.”
„Noi nu vrem ca românii să sufere de pe urma prostiilor făcute de PSD și de ALDE, noi nu vrem ca România să aibă de suferit și să piardă, la nivel european din toate avantajele pentru care are dreptul și pe care trebuie să le fructifice, din cauza comportamentului infracțional al liderilor actualei coaliții majoritare”, a conchis Ludovic Orban.