Ludovic Orban: „Din prostie sau din rea intenţie, acest Guvern face rău României” (VIDEO)
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a lansat joi un atac extrem de dur la adresa Guvernului, afirmând că nu este capabil să gestioneze dosarele europene şi face rău de fiecare dată când se implică pe plan extern.
„Îmi este din ce în ce mai clar că acest guvern nu este capabil să facă faţă exigenţelor gestionării misiunii extraordinar de importante pe care o are România începând cu 1 ianuarie şi anume deţinerea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene pe o perioadă de 6 luni.
Din prostie sau din rea intenţie, acest Guvern face rău României aproape la fiecare implicare în funcţionarea mecanismelor europene, neavând capacitatea de a obţine lucrurile la care românii au dreptul şi generând efecte din ce în ce mai proaste pentru cetăţenii români”, a afirma Ludovic Orban.
Acesta a criticat şi eşecul Guvernului de a atrage fonduri europene pentru proiecte de infrastructură cruciale pentru România, dând exemplul Autostrăzii Moldova care ar urma să fie făcută prin partneriat public-privat, lucru criticat chiar şi de comisarul european Corina Creţu care a arătat că Bruxellesul avea bani pentru a finanţa acest proiect.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.