Orban, după tentativa PSD de a grăbi dublarea alocațiilor: „Nu poți, totuși, să îți bați joc la nesfârșit de țara asta și să nu ții cont de realități economice. Demagogie electoralistă și bătaie de joc” (VIDEO)

Publicat: 11 02. 2020, 14:00

Premierul interimar a denunțat drept „demagogie electoralistă” tenativa PSD de a respinge, în Parlament, orodonanța de urgență a Guvernului Orban, prin care termenul de intrare în vigoare a legii privind dublarea alocațiilor a fost prorogat pentru 1 august.

„Cu alocațiile de copii, am spus limpede, nu se poate legal. Am prorogat termenul de intrare în vigoare a legii de creștere a alocațiilor copiilor. Noi oricum am crescut alocațiile de copii, pentru că tot noi am fost cei care am inițiat proiectul de lege, prin care se asigură o creștere anuală a alocației de copii, care să recupereze pierderea puterii de cumpărare datorată inflației. Noi am majoritat alocațiile de copii, dar nu avem bază legală, pentru că legea bugetului de stat a intrat în vigoare anterior și nu are sumele prevăzute.

Conform legii, nu poți să cheltuiești bani care nu sunt prevăzuți în buget. Ei, acum, vor să respingă OUG de prorogare a termenului de intrare în vigoare a creșterii alocațiilor de copii, pe care am făcut-o cu bun simț, după rectificarea bugetară. Ca să nu mai spun că nu poți, totuși, să îți bați joc la nesfârșit de țara asta și să nu ții cont de realități economice, de niște obligații pe care le ai tu, ca țară europeană și nu numai. Obligații pe care le ai, anume aceea de a nu genera cheltuieli fără să existe venituri. Numai dintr-o demagogie electoralistă și dintr-o bătaie de joc față de cetățean?”, a declarat Ludovic Orban.

Întrebat dacă soluția ar fi sesizarea CCR, premierul interimar a răspuns: „Soluția ar fi alegerile anticipate. Orice zi în care acest Parlament rămâne în funcțiune reprezintă un pericol pentru România. Avem o majoritate parlamentară conjuncturală construită de PSD, care păstrează peste 40% din Parlament și care adună, pe tot felul de inițiative populiste, tot felul de aliați și care aruncă în aer efectiv economica și bugetul țării”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.