Orban, despre mitingul PSD: Ceea ce au încercat să facă, o contramanifestație, mi-a adus aminte de mineriadă

Publicat: 11 06. 2015, 15:39
Foto: cotidianul.ro

Liderul deputaților PNL, Ludovic Orban, a declarat că mitingul organizat de PSD i-a amintit de perioada mineriadelor, adăugând că, în opinia sa, social-democrații nu mai au cum să scape de impresia creată prin anunțarea unei “contramanifestații”.

„Nu cred că mai pot să schimbe impresia penibilă pe care au lăsat-o prin anunțarea unei contramanifestații cu o zi înainte de împlinirea a 25 de ani de la mineriada care a provocat un adevărat tsunami în Bucureștiul democratic. Ceea ce au încercat să facă, o contramanifestație, mi-a adus aminte de mineriadă, de Ion Iliescu care le mulțumea minerilor după ce au făcut praf Bucureștiul”, a afirmat Orban, joi, la Palatul Parlamentului, citat de Agerpres.

PNL a decis să anuleze mitingul programat pentru vineri ca urmare a faptului că și cei de la PSD au anunțat un protest organizat, care ar fi trebuit să aibă loc concomitent cu cel al PNL-ului. În cele din urmă și Partidul Social Democrat renunță la mitingul care ar fi urmat să fie organizat în Parcul Izvor. (Detalii AICI)