Soarta tronsonului de autostradă Comarnic – Brașov va fi tranșată într-o lună! Premierul Ludovic Orban a anunțat, vineri, că urmează să stabilească dacă realizarea lui se va face cu bani de la buget sau prin parteneriat public-privat.
Prezent la Brașov, premierul Ludovic Orban a ținut să sublinieze că Viorica Dăncilă nu a făcut nimic în mandatul său pentru realizarea acestui proiect de infrastructură.
„N-a făcut nimic. Din 2008 nu s-a făcut nimic. Nici nu mai ştim acum, e PPP, nu e PPP, vor să stabilească – e de interes strategic, se finanţează din buget, vrem să vedem exact care e situaţia. Strategia este să realizăm acest tronson de autostradă, fie de la buget, fie prin PPP. Dacă alegem soluţia parteneriatului public privat, nu se va ocupa domnul Ghizdeanu, că a plecat de la Comisia de Prognoză, nici Comisia de Prognoză care n-are niciun fel de capabilitate. Dacă alegem PPP, vom alege o formă de PPP care să fie realizată în acord cu toate standardele europene din domeniu şi, eventual, cu asistenţă din partea BEI, BERD, Băncii Mondiale, care să ducă la un contract de PPP într-adevăr funcţional şi care să permită realizarea acestui tronson de autostradă. Este posibil să decidem să o finanţăm şi de la bugetul de stat, în maximum o lună o vom lua”, a precizat şeful Guvernului, conform economica.net.
Acesta a mai arătat că din 2008 până în prezent nu s-au făcut deloc pași pentru realizarea autostrăzii care reprezintă o prioritate pentru Guvernul lui.
„Cât am fost ministru al Transporturilor, pentru tronsonul Comarnic-Braşov am aprobat indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii şi am lansat procedura de realizare a unui contract de PPP pe care l-am lăsat după realizarea preselecţiei în care rămăseseră în competiţie 4 consorţii. Iar din 2008, de când am plecat de la Ministerul Transporturilor, nu s-a întâmplat nimic. (…) De fiecare dată, consorţiul care a fost selectat nu a găsit finanţarea. Nebuniile lui Dăncilă legate de Comarnic- Braşov: după ce în prima fază, fără să anunţe Banca Mondială, care fusese convinsă de premierul anterior al PSD Mihai Tudose să vină să managerieze proiectul ăsta, a renunţat la serviciile Băncii Mondiale. (…) După care au scos din burtă un consorţiu câştigător care de fapt s-a dovedit că nu e câştigător că nu s-a adjudecat nicio procedură, că nu s-a semnat niciun contract, iar după aceea aceeaşi Vasilica Viorica Dăncilă a anunţat că vrea să o treacă, nici ea nu ştia bine ce să spună, pe lista investiţiilor strategice ca să fie finanţată din bugetul de stat. Trebuie să vedem exact care e situaţia legată de acest tronson Comarnic-Braşov, care din punctul nostru de vedere reprezintă o prioritate”, a mai spus premierul Orban.