Opt parlamentari PDL au votat, ”din greșeală”, în favoarea Legii referendumului

Opt parlamentari PDL au votat, ”din greșeală”, în favoarea Legii referendumului
Foto: agerpres.ro

Opt parlamentari PDL au votat, marţi, în favoarea proiectului de modificare a Legii referendumului, care simplifică procedura de demitere a preşedintelui, ulterior ei susţinând că au făcut acest lucru „din greşeală”, potrivit Mediafax.

Cei opt sunt Carmen Axenie, Gheorghe Albu, Constantin Chirilă, Mihai Doru Oprişcan, Lucian Nicolae Bode, Mihaela Ioana Şandru, Toader Stroian şi Adrian Rădulescu.

Toți cei opt au spus că votul favorabil a fost o greșeală. Adrian Rădulescu, de exemplu a precizat că nu a mai avut timp să semnaleze acest lucru în timpul şedinţei de plen. Doru Oprişcan a precizat că a fost neatent la momentul votului.

Tot în favoarea modificării Legii referendumului a votat și Iosif Veniamin Blaga, care însă anunțase că va demisiona din PDL pentru a trece la PSD.

Legea referendumului a fost adoptată marți de Camera Deputaților, cu 187 de voturi pentru, 56 împotrivă și 5 abțineri. Potrivit modificărilor, pentru suspendarea președintelui este nevoie de 50 la sută plus unu din voturile celor prezenți la urne, nu a 50 la sută plus unu din totalul cetățenilor români cu drept de vot, cum se cerea anterior.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`