Oprescu: Putem umple stadionul în jumătate de oră, oamenii nu trebuie să mai vină cu două ore înainte

Oprescu: Putem umple stadionul în jumătate de oră, oamenii nu trebuie să mai vină cu două ore înainte

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, luni, la emisiunea „Sub semnul întrebării”, difuzată de B1 TV, că nu mai este nevoie ca oamenii să vină pe Arena Națională cu două ore înainte de începerea meciului, pentru că stadionul se poate „umple în jumătate de oră”.

Putem umple stadionul într-o jumătate de oră, oamenii nu trebuie să mai vină cu două ore înainte, a declarat edilul Capitalei.

Sorin Oprescu a declarat că a colaborat cu Poliția, Jandarmeria și o serie de filtre speciale pentru îndrumarea și coordonarea celor care vor veni, marți, la Arena Națională, la meciul dintre România și Franța.
Cu puțină disciplină și ajutor pentru îndrumarea lor (n.r. a oamenilor), am comunicat toate mijlocele de transport speciale din ziua respectivă, mijloacele de transport care sunt la dispozișie pentru întors acasă, seara (…) metroul se prelungește cu o oră, iar numărul de mașini, unde sunt ele parcate, unde sunt așezate, cum se poate ajunge, cu harta întregii situații, am început să o dăm sub formă de comunicate, împreună cu Poliția, cu Jandarmeria, cu filtrele (…)”, a spus primarul Capitalei.

Primarul Capitalei a declarat că speră ca inaugurarea noului stadion din București să constituie „un stimul” pentru „o echipă mai bună”.

„Poate acum există și un stimul să existe o echipă mai bună, văd că nenea Pițurcă se ține de treabă cu ei și am asistat și eu antrenament, adică băietii muncesc, dar îți trebuie și talent, și aplicație. (…) Sper ca băieții să găsească un teren foarte bun și să reușească”, a declarat Oprescu.

Sorin Oprescu, despre accesul în Arena Națională

Embed: " />

Urmăriți B1TV.ro și pe
`