Operatorul principal a raportat imediat incidentul din sala de operații de la Floreasca, dar managerul spitalului a făcut-o abia după 5 zile. Beuran: Îmi e subordonat în universitate (VIDEO)

Publicat: 30 12. 2019, 22:08

Chirurgul Mircea Beuran susține că a raportat imediat incidentul din sala de operații de la Spitalul Floreasca, unde o pacientă a fost cuprinsă de flăcări în timpul unei intervenții chirurgicale, și că, la rândul său, managerul unității medicale ar fi trebuit să facă la fel.

„Când s-a scris protocolul operator mi-am asumat participarea în operație, pentru că am fost operatorul principal și am încheiat operația. Este o cutumă medicală. Nu este la îndemână să o judecăm. Cine termină, încheie, semnează șamd. Alături de această informație, care înseamnă protocolul, este o notă în care se spune «în momentul în care se dorește să se deschidă mai mult plaga și s-a folosit electrocauterul, se simte miros de priză arsă, imediat apare”, a declarat Mircea Beuran, în direct pe B1 TV, în emisiunea „Dosar de politician” moderată de Silviu Mănăstire.

Cu toate acestea, managerul Spitalului Floreasca a raportat abia după cinci zile cazul. Întrebat dacă trebuie să o facă, Mircea Beuran a răspuns: „Cum să nu? Este un eveniment, chiar dacă era mai mic”.

Chirurgul a explicat și relația pe care o are cu managerul spitalului, care este conferențiar și, prin urmare, îi este subordonat în ierarhia universitară. Acestea fiind spuse, Mircea Beuran a vorbit și despre informațiile potrivit cărora managerul ar fi încercat să-l protejeze întârziând raportarea evenimentului: „Dar nu aveam nevoie de lucrul acesta. Eu n-am fost și e clar. Nu vedeți că mi-a făcut un rău? Nu mi-a făcut un bine, pentru că lumea mă întreabă pe mine”.

Întrebat de ce a transmis informațiile cu pricina atât de târziu managerul, Mircea Beuran a subliniat: „Acest lucru este greu să explici pentru altul”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.