Olguța Vasilescu dă de gol planurile PSD: Ordonanță de urgență prin care președintele să fie obligat în 3 zile să ia act de propunerile de ministru

Olguța Vasilescu dă de gol planurile PSD: Ordonanță de urgență prin care președintele să fie obligat în 3 zile să ia act de propunerile de ministru

Lăsată de președintele Klaus Iohannis fără un post în Guvernul României, Lia Olguța Vasilescu s-a lansat marți seară într-o serie de critici la adresa șefului statului pentru refuzul de o numi în executiv.

„​Probabil asta vrea să provoace (nr. o suspendare). Nu cred că e cazul să-i facem această plăcere. Zic că trebuie să așteptăm votul popular și s-ar putea să nu-i placă”, a declarat, marți, Vasilescu, la Antena 3, acuzându-l pe șeful statului că „încearcă să blocheze activitatea Guvernului”.

În contextul în care PSD anunță că trebuie schimbată legislația pentru a nu mai fi ocazii în care președintele să întârzie numirile miniștrilor, Lia Olguța Vasilescu a explicat și metoda prin care formațiunea sa ar putea să modifice legea în aceast sens.

„Din păcate, nu am emis până acum o lege sau o ordonanță prin care să spunem că la prima nominalizare ai 10 sau 15 zile, dar la a doua nu poți să ai mai mult de 3 zile, mai ales că e decizia premierului“, a afirmat Olguța Vasilescu.

Președintele Klaus Iohannis a respins numirea Liei Olguța Vasilescu la Ministerul Transporturilor dar a semnat revocarea din funcția de ministru al Muncii unde a fost numit Marius Budăi. Ulterior, șeful statului a precizat că va da un răspuns privind desemnarea Olguței Vasilescu la Ministerul Dezvoltării abia după sărbătorile Centenarului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`