Olguța, deranjată de protestatari: Cum să ieși în stradă când salariile cresc? Mi se pare dubios

Publicat: 04 10. 2017, 22:13

Ministrul Muncii a dat asigurări repetate că salariile nu vor scădea, ba chiar vor crește. Insistențele Liei Olguța Vasilescu vin în contextul în care, miercuri, 6.000 de sindicaliști din Sănătate, Poliţie şi Transporturi au ieșit în stradă de teamă că măririle salariale promise de PSD nu vor fi resimţite, din cauza modului în care se va produce transferul taxelor sociale de la angajator la angajat şi a felului în care s-au încheiat contractele colective de muncă.

"Salariile nu scad sub nicio forma, ba chiar cresc", a repetat de cel puțin cinci ori în câteva fraze ministrul Muncii, invitat la Antena 3, informează HotNews.

Vasilescu a mai susținut că protestele de miercuri ”i se par dubioase”, iar moderatorul Mihai Gâdea a completat că "e pentru prima oară când Sindicatele ies în stradă și pentru privați".

Lia Vasilescu a mai spus că angajatorul va plăti în continuare contribuțiile. Pe de altă parte, a mai precizat aceasta, guvernanții nu pot garanta că patronii nu vor reduce salariile.