Ionuț Stroe, co-raportorul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a consideră că actuala criză politică din Muntenegru poate fi soluționată cu ajutorul României, informează Agerpres.
Acesta a avut o vizită în Muntenegru, care a vizat monitorizarea stadiului îndeplinirii obligațiilor și aranjamentelor pe care țara și le asumă ca stat membru al Consiliului Europei. Respectarea principiilor democratice ale statului de drept și ale libertăților fundamentale ale omului sunt privite ca elemente primordiale.
”Principalele puncte nevralgice ale situației din Muntenegru sunt legate de lupta împotriva corupției, reforma electorală, respectarea drepturilor și libertăților mass-media și prevenirea pe viitor a escaladării evenimentelor violente prin restricționarea intervenției brutale a forțelor de ordine. În cadrul discuțiilor, am subliniat nevoia de a se angaja la un dialog constructiv cu toate forțele politice și decizionale pentru că problemele enumerate mai sus nu pot fi rezolvate fără un acord politic real. Și chiar dacă pare că dialogul este destul de greoi la început, acesta este singurul instrument de rezolvare a situației pe care o traversează această țară”, a afirmat Ionuț Stroe, într-un comunicat.
Deputatul PNL a oferit ca exemplu România, cu privire la modul în care au fost înființate instituțiile de luptă anticorupție.
”Esența procesului de democratizare al oricărei țări, fie ea România sau Muntenegru, stă în dobândirea încrederii populației în statul de drept, în instituțiile acestuia, inclusiv în partidele politice. O criză a neîncrederii în politică și politicieni există și la nivel european, dar rezolvarea este doar la nivel local, în fiecare țară, prin acțiuni concrete și în acord cu nevoile oamenilor”, a conchis co-raportorul APCE.
Ionuț Stroe a avut mai multe înâlniri în cadrul vizitei din Muntenegru, dintre acestea cu premierul, președintele, miniștri, dar și lideri ai Opoziției, președintele Curții Supreme de Justiție, dar și reprezentanți ai societății civile.