Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA, Dean Thompson, a declarat, într-un interviu pentru „Gândul”, că nu este îngrijorat de o posibilă rupere a legăturilor dintre România şi SUA, subliniind, totodată, că Washingtonul are o relaţie „foarte robustă” cu Beijingul.
„Noi avem o relaţie foarte robustă cu China. Ştiu că primul-ministru (Victor Ponta) şi membri ai echipei sale sunt acum acolo. Nu sunt deloc îngrijorat de o posibilă rupere a – nu ştiu dacă i-aş spune ‘axă’ – legăturilor dintre România şi SUA ori dintre România, UE şi NATO. Aici şi-a pus România încrederea şi în funcţie de ele şi-a făcut planurile pentru viitor. Este o zonă în care continuăm să colaborăm, pentru a ne asigura că alianţa noastră devine şi mai puternică, iar aceste legături devin mai concrete”, a declarat pentru gandul.info Dean Thompson, întrebat dacă vede un risc ca liderii politici români să rupă „axa” Bucureşti-Washington şi să se reorienteze către est, către China.
„Nu văd niciun semnal că s-ar putea întâmpla aşa ceva. Pe măsură ce mergem mai departe, împreună cu România… am văzut că liderii politici, indiferent de partid, şi-au exprimat solidaritatea cu SUA şi cu Europa şi există un angajament din partea lor”, a mai spus Thompson.