Oana Țoiu (USR) vrea o dezbatere Lasconi – Ciucă: „Electoratul de dreapta ar trebui să-i poată vedea pe acești doi politicieni împreună” (VIDEO)
Deputata USR Oana Țoiu consideră că Elena Lasconi, oficial candidata USR la prezidențiale, și Nicolae Ciucă, neoficial candidatul PNL, ar trebui să aibă o dezbatere față în față, ca electoratul de dreapta să știe clar care e mai bun dintre ei și merită votat.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „News Pass”, moderată de Laura Chiriac pe B1 TV.
Țoiu vrea o confruntare Lasconi – Ciucă
Adresându-i-se lui Daniel Fenechiu, liderul senatorilor PNL, Oana Țoiu a afirmat: „Ca să clarificăm asta, pentru că vorbeați despre bărbații din politică… Noi avem o candidată femeie mai bună decât acești doi bărbați (Ciucă și Ciolacu) la un loc și oricând îl invit pe dl Ciucă la o discuție cu dna Lasconi, pentru că cred că electoratul de dreapta ar trebui să-i poată să-i vadă pe acești doi politicieni împreună”.
„Vă amintesc că dl Ciucă, cu puterea pe care a avut-o, a dus la un nivel ridicat de dezamăgire față de performanța guvernului dumnealui, pe când Elena Lasconi, ca primar, a reușit în 4 ani să ducă bugetul de investiții adunat mai mare decât ultimii 40 de ani ai acelei localități (Câmpulung Muscel), care a avut anterior primari PSD și PNL. N-am nicio temere, nicio emoție!”, a mai afirmat deputata USR Oana Țoiu.
Lasconi: Ciucă ar trebui să susțină proiectul USR la prezidențiale
Amintim că PNL-iștii spun că partidele de dreapta ar trebui să-l susțină la prezidențiale pe candidatul lor, cel mai probabil Nicolae Ciucă, astfel încât la Palatul Cotroceni să nu ajungă candidatul PSD prin divizarea voturilor de dreapta. În schimb, Elena Lasconi afirmă că ar trebui să se întâmple invers: Ciucă și PNL s-o susțină pe ea.
„În ceea ce îl privește pe domnul Ciucă, este un militar de carieră, un domn cumsecade, am auzit de la multă lume, încă nu am vorbit cu domnia sa, dar urmează să o fac pentru că sunt omul dialogului, aș vrea să se gândească bine și să cântărească bine ceea ce se întâmplă în acest moment în țară și, dacă ne dorim cu toții ca PSD să nu ajungă la Cotroceni, să vină să susțină proiectul USR. Din păcate, nu prea îl mai dezlipește poporul de domnul Ciolacu”, a declarat, recent, Elena Lasconi.