Oana Țoiu (USR), despre Ordonanța trenuleț: Există ceva extrem de grav care trebuie oprit din ordonanța respectivă (VIDEO)

Publicat: 20 12. 2024, 16:38
Sursa foto: Oana Țoiu / Facebook

Deputata Oana Țoiu, vicepreședinte USR, a exprimat îngrijorări cu privire la Ordonanța trenuleț, subliniind că există „ceva extrem de grav” care trebuie oprit, referindu-se la amenințarea legată de sponsorizările și redirecționarea de fonduri către organizații nonguvernamentale, fundații și biserici.

Ea a subliniat, în cadrul emisiunii Politica Zilei, moderată de Ioana Constantin, pe B1 TV, importanța sectorului nonguvernamental în compensarea eșecurilor statului în anumite domenii cheie, cum ar fi sănătatea și cultura, menționând că multe dintre aceste organizații depind de donații și sponsorizări pentru a funcționa.

„Există ceva extrem de grav care trebuie oprit din ordonanța respectivă”

De asemenea, Țoiu a discutat și despre necesitatea de a îngheța fondul de salarii, dar a subliniat că acest lucru nu ar trebui să afecteze posturile cheie, cum ar fi cele din domeniul medical, care sunt esențiale pentru funcționarea eficientă a instituțiilor publice.

“Există ceva extrem de grav care trebuie oprit din ordonanța respectivă, și anume, amenințarea legată de sponsorizările și redirecționarea de bani către organizații nonguvernamentale, fundații, chiar și biserici, pentru că foarte mult din activitatea socială, acolo unde statul a eșuat, se întâmplă în acest sector nonguvernamental, așa cum și marile investiții în sănătate, cel mai nou spital e făcut tot din donațiile oamenilor și din sponsorizări, domeniul cultural și pot să continui cu asta.

Organizațiile non-guvernamentale, de altfel, au făcut o scrisoare comună pe care și eu, și Uniunea Salvați România o susținem pe fond, pentru că este cât se poate de corect că în momentul în care le sunt tăiate resursele nu o să mai poată compensa atât de mult din ce nu face, de fapt, prin servicii publice statul roman, în unele domenii cheie”.

„E o absurditate, care nici nu economisește suficient de mulți bani, nici nu taie din risipă”

Oana Țoiu a fost întrebată ce spune despre măsurile care urmează să fie luate în ceea privește pensiile și salariile.

“Vă explic care e poziția mea și poziția noastră. Ar trebui înghețat fondul de salarii, dar asta nu înseamnă că anumite posturi cheie, pentru care și-a dat cineva demisia sau a rămas angajata însărcinată sau orice s-ar întâmpla, pentru care nu au acum persoana, ar trebui înghețat, nu postul respective, ci fondul salarial, astfel încât să lași la nivelul unității, fie la spital sau școală sau administrație publică, spațiu în bugetul respectiv, să se organizeze cu posturile cheie pe care le are. Acum poți să ai oameni pe post care sunt complet inutili, care nu au făcut treabă sau postul respectiv nu mai este necesar și rămân bine mersi mai departe plătiți în continuare, există un salariu de 36.000 EUR net, de exemplu, lunar, la un institut de cercetare descoperit de colegii mei în instanță.

Toate alea rămân protejate, nu se atinge nimeni de ele prin Ordonanța asta, din păcate, și asta e extrem de grav, însă anumite posturi cheie, care poate să fie și de asistent medical, ajung să fie blocate doar pentru că săptămâna viitoare nu e nimeni pe postul respectiv sau nu econcursul inițiat. E o absurditate, care nici nu economisește suficient de mulți bani, nici nu taie din risipă și și blochează în unele cazuri activități cheie și veți vedea că vor fi ordonanțe de excepții în șir, probabil, în fiecare lună, care va urma în anul următor”.