Oana Țoiu (USR): De ce Rafila nu a făcut un gest de transparență, să menționeze că a cumpărat 40 de milioane de doze de vaccin anti-COVID? Și PSD-iștii ne acuzau pe noi că am luat prea multe… (VIDEO)

Publicat: 26 01. 2024, 19:49
Actualizat: 02 02. 2024, 09:58
Foto: Oana Țoiu / Facebook

Fostul premier Florin Cîțu a declarat că PSD-iștii Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila au făcut, pe 7 ianuarie 2022, o comandă de 40 de milioane de doze de vaccin anti-COVID. Asta în contextul în care PSD a acuzat USR că a prejudiciat statul român cu un miliard de lei prin achiziția a prea multor doze de vaccin. Cătălin Drulă, președintele USR, a remarcat o coincidență stranie: aceeași sumă de un miliard invocată de PSD e menționată și de procurorul care-i anchetează pe Cîțu și pe foștii miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu (USR) și Ioana Mihăilă (REPER) în dosarul vaccinurilor.

Deputata USR Oana Țoiu l-a criticat pe Alexandru Rafila că nu a făcut nicio referire la cele 40 de milioane de doze de vaccin cumpărate de el, deși a ieșit public de mai multe ori pe acest subiect în ultimele săptămâni. Totodată, ea a remarcat faptul că și ministrul PSD al Sănătății a cumpărat doze de vaccin, deși PSD-iștii i-au tot criticat pe USR-iști că au luat prea multe vaccinuri.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Bună, România!”, moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir pe B1 TV.

Țoiu, reacție în scandalul reizbucnit privind achiziția vaccinurilor anti-COVID

„Există o mare diferență între replicile pe care le-au spus la TV cei de la PSD și PNL și partea formală. Vorbim de o companie care are miliarde de euro, care a trimis o citație pentru a-și recupera banii în instanță, ceea ce înseamnă că a făcut toate diligențele necesare să se asigure că numește exact actul care a creat obligații contractuale pentru România și acela e actul semnat de dl Rafila, la acele volume.

De ce dl Rafila, de-a lungul acestor dezbateri care durează de câteva luni totuși, nu a avut un gest de transparență să menționeze că dumnealui, la rândul său, a făcut aceste comenzi și semnături? E de neînțeles și e un semn al responsabilității pe care dl Rafila o poartă. Nu înțeleg de ce un ministru care a intrat, totuși, public de mai multe ori pe tema vaccinurilor a ales să acundă această informație până când a făcut-o compania Pfizer publică prin citație.

Avântul pe care l-au avut cei de la PSD de a critica volumele, de a numi deficit de un miliard – ceva ce nu fusese nici plătit, nici comandat – se dovedește a fi contrar realității. (…)

Ar trebui să explice și asta (Rafila): de ce a blocat contractul cu Pfizer, în loc să-l renegocieze? Știm acum clar din acese documente că avea opțiunea să renegocieze acest contract și, totuși, a ales să intre în acest litigiu de miliarde. De ce?”, a declarat Oana Țoiu, pentru B1 TV.

Deputata USR a mai reproșat PSD-ului că, în timpul pandemiei, nu s-a implicat deloc și n-a depus niciun efort să încurajeze oamenii să respecte normele sanitare și să se vaccineze, așa încât coronavirusul să nu se extindă și să facă și mai multe victime. Iar acum e foarte ferm în opinii.

Ce a spus Cîțu despre dozele de vaccin luate de Rafila

Amintim că, joi, fostul premier Florin Cîțu a declarat că PSD-iștii Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila au făcut, pe 7 ianuarie 2022, o comandă de 40 de milioane de doze de vaccin anti-COVID.

„Comanda e de la ministrul Sănătății. Rafila nu va face nimic fără Ciolacu și Ciolacu a fost de acord cu Rafila. Niciodată nu ar fi mers Rafila mai departe, să comande 40 de milioane de doze, fără acordul lui Ciolacu. Jumătate din doze au fost comandate de PSD. Este comandă și avem dovada, jumătate din doze au fost comandate în 2022, când nu aveam nimic de-a face eu. Comanda este pentru 40 de milioane, dar au fost trimise și în alte țări și atunci au rămas o parte, 28 de milioane, de asta e o diferență. Rafila și Ciolacu sunt oameni responsabili și știau că avem nevoie de ele. Au și alocat resurse în buget pentru acest lucru, pentru că angajezi legal România când faci comanda.

40 de milioane au fost comandate de PSD. Toate țările au avut mai multe doze. 37 au fost comandate înaintea venirii mele, după aceea au fost 20 și 40 au fost comandate de PSD. Puteau să fie folosite toate. Nu am toate datele acum, dar erau toate rezervate. Oamenii erau la coadă și își rezervaseră toate dozele. A fost o decizie în care Iohannis a scos masca, înainte de a ne atinge ținta de vaccinare. La două zile după ce s-a hotărât ca masca să nu mai fie purtată în spațiul public a scăzut dramatic vaccinarea”, a declarat Florin Cîțu, pentru Digi24.

Cum a răspuns Rafila acuzației lui Cîțu

Într-o intervenție pentru România TV, Alexandru Rafila (PSD), ministrul Sănătății, a spus despre Florin Cîțu că „Omul nu are niciun fel de responsabilitate, asa cum a demonstrat si cand a fost premier. Lipsa de responsabilitate si de asumare la dansul este mai mult o chestie medicala decat politica”.

„Noi am primit in luna decembrie ce comandase si platise domnul Citu, am incheiat cu Moderna. La Pfizer au fost cumparate transe de vaccin, dar 39 de milioane de doze, am vandut vreo 7 milioane catre Germania si Ungaria, iar ulterior am luat si noi 3 milioane, dar restul nu mai putem sa le luam, ca nu mai exista consum. Si atunci nu am mai facut comanda pentru restul de 28 de milioane, am incercat sa discutam, am avut zeci de intalniri cu reprezentantii companiei si ai Comisiei Europene, trebuia sa semnam un amendament, dar nu puteam semna.

Deocamdata nu au cerut penalitati, ci valoarea contractului, 550 de milioane de euro. Nu cunosc detaliile de contract, eu personal nu l-am vazut.

Am incercat sa negociem, dar discutiile nu au fost niciodata doar cu Pfizer, ci in trei, si cu Comisia Europeana. Pana in luna decembrie am negociat, iar in ianuarie ne-au dat in judecata. Eu cred ca la un moment dat vom gasi o cale de negociere, dar suma este una foarte mare, aproape de trei ori mai mare decat cifra de afaceri a lor anuala in Romania”, a mai susținut Alexandru Rafila.