Deputata PSD Oana Florea a vorbit despre tensiunile din coaliție, vineri, pe B1 TV, la „Actualitatea” cu Tudor Mușat, și a declarat că „PNL a fost un partener cu care s-a putut negocia punctual orice măsură adoptată de acest guvern și a existat comunicare până când Klaus Iohannis a început să își bage coada în coaliție”.
Deputata PSD spune că, „în ultimii doi-trei ani, unul dintre cele mai bune lucruri care s-a întâmplat în țara asta a fost că am avut o coaliție, cu bune, cu rele, funcțională”.
„Pentru că a fost un semnal de seriozitate și de legimititate față de partenerii externi, în contextul în care eram în flancul estic al lumii libere, cu un război departe de a se fi terminat”, a adăugat Oana Florea.
„PNL a fost un partener cu care s-a putut negocia punctual orice măsură adoptată de acest guvern și a existat comunicare până când Klaus Iohannis a început să își bage coada în coaliție, pentru că, de ce, interesele lui personale și viitorul lui job este mai important decât stabilitatea acestei țări. A vrut alegeri în septembrie că se duce la NATO, nu s-a mai dus la NATO, n-a mai vrut alegeri în septembrie. A vrut la Senat, a vrut lege pentru el, n-a mai vrut lege pentru el. Totul se învârte în jurul lui Klaus Iohannis. Eu vă garantez că, după ce Klaus Iohannis nu va mai fi Președinte, PNL va avea un altfel de discurs”, a continuat social-democrata.