Oana Bîzgan, inițiatoarea proiectului privind înăsprirea pedepselor pentru prădătorii sexuali: Am cerut sancțiuni și mai mari. Drumul spre siguranța copiilor noștri e foarte lung (VIDEO)
Oana Bîzgan, deputata independentă care a inițiat proiectul pentru înăsprirea pedepselor în cazul prădătorilor sexuali, a subliniat miercuri, în direct pe B1 TV, că a propus sancțiuni mult mai mari și a explicat că deși prin votul final dat de Parlament s-a făcut un pas important, drumul „spre o siguranță a copiilor noștri este foarte lung”.
Oana Bîzgan einițiatoarea proiectului privind înăsprirea pedepselor pentru prădătorii sexuali
„Sunt prima care a propus pedepse mult mai mari și inclusiv mărirea nu numai a pedepselor minime, ci și a pedepselor maxime. Din păcate, Codul Penal, așa cum este el făcut, este extrem de tolerant cu majoritatea infractorilor. (…) Eu, înainte să propun atât crearea registrului infractorilor sexuali, cât și această lege, am făcut un studiu de drept comparativ. Pentru a putea obține, ce am obținut ieri în Parlament, a fost nevoie de foarte multe argumente. Am votat, ieri, un proiect legislativ care asigură un lucru extrem de important. Chiar dacă, da, nu este de ajuns, nu este suficient, este, totuși, un al doilea pas în această direcție și ceea ce asigură acest proiect legislativ, care a primit votul final ieri, asigură că cel puțin prădătorii sexuali nu vor mai primi pedepse cu suspendare. Deci asta a fost ce mi-am dorit în primul rând. Nu s-a putut altceva? Stați puțin, că mai avem pași. Acest drum spre o siguranță a copiilor noștri este foarte lung”, a declarat Oana Bîzgan, la „Se întâmplă acum” cu Tudor Barbu.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Ce prevede proiectul inițiat de deputată și adoptat marți de Parlament
Parlamentul României, prin Camera Deputaților cu rol decizional, a adoptat, marți, proiectul pentru înăsprirea pedepselor în cazul prădătorilor sexuali, inițiativă legislativă care, în esență, mărește sancțiunile minime, astfel încât să violatorii, dar în special pedofilii să nu mai primească sentințe cu suspendare, ci exclusiv cu executare. Vestea vine pe fondul cazului cu minora incendiată, care a fost arsă de un criminal în serie eliberat condiționat, după ce l-a reclamat că ar fi violat-o. De asemenea, cazul Caracal este o speță în care sunt anchetate infracțiuni similare.
„Abuzurile sexuale asupra minorilor reprezintă o încălcare gravă a drepturilor și libertăților acesttora, având consecințe alarmante asupra dezvoltării lor emoționale. Conorm Convenției cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite ratificată și de țara noastră, copiii trebuie protejați de orice formă de violență sau abuz, inclusvi de abuzul sexual”, explică deputata independentă Oana Bîzgan, inițiatoarea proiectului, în expunerea de motive.
Tot în expunerea de motive se mai arată că, „pe lângă încălcarea dreptului la protecție împotriva abuzurilor, victimele mai suferă și de pe urma deciziilor pe care magistrații le iau în legătură cu situațiile de abuz care ajung în instanță. Există multe situații în care legea permite încadrarea cazurilor în categorii de gravitate mai redusă, motivând aceste decizii prin lipsa unor dovezi. Este vorba despre dovezi care să indice faptul că actul sexual a avut loc fără consimțământul victimei sau care să arate că aceasta a fost constrânsă și nu s-a putut apăra. Pentru cazurile cu minori, în special pentru copiii de sub 15 ani, aceste dovezi sunt aproape imposibil de obținut, întrucât aceștia nu au capacitatea necesară pentru a lua decizii în completă cunoștință de cauză referitor la ce presupune întreținerea de relații sexuale, precum și urmările pe care acestea le pot avea, cum ar fi contractarea unor boli cu transmitere sexuală, boli șamd”.