O zi din viaţa unui parlamentar grevist din Opoziţie: Mic dejun de 5 stele, plimbări, odihnă şi shopping (VIDEO)

O zi din viaţa unui parlamentar grevist din Opoziţie: Mic dejun de 5 stele, plimbări, odihnă şi shopping (VIDEO)

O zi din viaţa unui grevist al opoziţiei a fost prezentat de jurnaliştii de la Evenimentul Zilei. Aleşii protestatari se trezesc de dimineaţă, ca într-o zi normală de lucru, şi iau micul dejun.

Însă când încep şedinţele Parlamentului, în băncile Opoziţiei bate vântul. Parlamentarii protestari sunt la piscină sau la plimbare.

Programul de zi cu zi al greviştilor din USL seamnănă mai mult cu un program de tabară în Bucureşti.

Ora 8:30: În faţa blocului, unde sunt cazaţi demnitarii, e linişte.

Ora 9:15: Parlamentarii ies, unul câte unul, din bloc şi se îndreaptă către locul unde se ia micul dejun. Deputaţii şi senatorii servesc zilnic un bufet suedez de 5 stele: brânzeturi fine franţuzeşti, salată de vinete, roşii cherry, chifteluţe, chifle cu seminţe şi încă vreo 20 de specialităţi a restaurantului de lux.

La ora 10.00, pesedistul Toni Greblă iese primul din local. La scurt timp pleacă colegul de partid Contantin Niţă, iar cinci minute mai târziu, senatorul PNL Lucia Varga hotărăşte să-l lase pe colegul Fenechiu singur la masă şi să plece.

Parlamentarii au terminat micul dejun şi se împart: Puterea la şedinţă, iar Opoziţia are program de voie.

La ora 13.15, în Plenul Camerei Deputaţilor, şedinţa era în toi. Puterea îşi asigura cvorumul pentru ca legile de pe ordinea de zi să fie votate.

Potrivit Evenimentul Zilei, în jurul orei 15.00. La Centre Ville, parlamentarii care nu sunt prezenţi la şedinţele din plen pentru că sunt în grevă, îşi fac siesta.

Şi după câteva ore de odihnă o plimbare e binevenită. Pesediştii şi pe­neliştii iau Capitala la picior. Ies la plimbare, la shopping sau la întâlniri.

Ora 20:00: După o zi grea de grevă, vine şi ora cinei. Iar, la Centre Ville, deputaţii şi senatorii protestari dau stingerea pe la 22.30.

Aleşii Opoziţiei au intrat în grevă parlamentară de aproape o lună de zile. Deşi caută să boicoteze activitatea Legislativului, pentru o eventuală forţare a anticipatelor, vor să-şi păstreze intacte privilegiile de demnitari: funcţii, salarii, diurne, maşini şi birouri.

Programul de lux al greviștilor parlamentari

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_16183').select();" id="embed_text_16183" />

Urmăriți B1TV.ro și pe
`