O rudă a lui Sevil Shhaideh, despre soțul acesteia: E o fire mai dură, specifică mai degrabă serviciilor secrete
Soțul premierului propus, Sevil Shhaideh, nu este văzut cu ochi buni nici măcar de rudele lui, care îl bănuiesc că este agent al serviciilor secrete.
Metin Cerchez, fost deputat al minorității turco-tătare și fost membru al comisiei de securitate națională, susține că Sevil Shhaideh îi este nașă de cununie și îi cunoaște foarte bine familia, iar despre soțul acesteia, Aktam Shhaideh, crede că este agent al serviciilor secrete.
„Viața lui Sevil ia o cale ascendentă sub umbrela lui Liviu Dragnea. Îl cunoaște pe sirianul Shhaideh și în scurt timp – curios de scurt – devine doamna Shhaideh. Akram Shhaideh e o fire mai dură specifica mai degrabă serviciilor secrete. Venit în 2010 – dar nu cred, pentru că știe prea bine românește, pentru un doctorat la ASE, Shhaideh a fost profesor la Universitatea Ovidius, dar și angajat la Consiliul Județean Constanța, unde e implicat în așa-zisa împădurire cu salcâmi care i-a adus lui Nicușor Constantinescu alt dosar penal cu pagube de milioane de euro“, a spus Metin Cerchez prin intermediul blogului său.
Cu toate că are o părere atât de proastă despre familia Shhaideh, Metin Cerchez nu este de acord cu atitudinea lui Klaus Iohannis de a nu prezenta motivele care l-au determinat să respingă nominalizarea lui Sevil Shhaideh pentru funcția de premier. Acesta spune că liderul statului a încălcat legea prin nejustificarea propriei decizii.