O nouă mutare de la PDL în tabăra liberală: Dan Marinca, vicepreședintele PDL Maramureș, își motivează plecarea spunând că formațiunea sa îl ignoră

Publicat: 09 03. 2013, 11:29

Un alt lider politic local a trecut de la PDL la PNL. Vicepreședintele PDL Maramureș, Dan Marinca, a trecut, joi, în tabăra liberală.

Marinca afirmă că s-a hotărât să treacă la PNL pentru că era ignorat de cei din conducerea filialei PDL Maramureș.

„Rațiunea pentru care m-am retras din PDL e una destul de simplă. De un an de zile, din 1 martie, nu m-au mai chemat la niciun fel de ședință, la niciun fel de întrunire, deci era evident că sunt în plus. Iar când s-a împlinit anul de la ultima convocare, i-am sunat pe prim-vicepreședinte și pe secretarul general spunându-le că mă retrag”, a spus Dan Marinca.

Dan Marinca a mai făcut parte din PNL, chiar el fiind membru fondator al filialei din Maramureș. Prin urmare, liberalii au primit vestea că Marinca revine „acasă”, cu bucurie, potrivit Ziare.com.

Dan Marinca a fost primul prefect liberal de după 1989, fiind la conducerea Prefecturii Maramureș din ianuarie 1992 până în ianuarie 1993.