O nouă înregistrare a interviului acordat de Ion Iliescu pentru Le Figaro: Ce a spus fostul lider PSD despre Liviu Dragnea și despre candidatul partidului la prezidențiale
O înregistrare parțială a interviului pe care fostul lider PSD l-a acordat jurnaliștilor de la Le Figaro a fost făcută publică marți seară. În înregistrarea difuzată de Realitatea TV, de jurnalistul Paul Cozighian, unul dintre realizatorii interviului, Iliescu vorbește despre situația din PSD, problemele din justiție ale lui Liviu Dragnea, precum și despre așa-numitul stat paralel, informează HotNews.ro.
PSD „este totuşi cel mai puternic partid în continuare şi are cea mai mare influenţă în rândul maselor în toate categoriile de populaţie. Din nefericire, există fracturi interioare care se reflectă astăzi; poziţia personală a domnului Dragnea care este destul de complicată, cu aceste probleme cu justiţia”, a declarat Iliescu.
Acesta a mai spus că trebuie depuse eforturi pentru realnsarea unei dezbateri solide în cadrul PSD care trece printr-un moment de criză.
„Din nefericire, am pierdut coeziunea generală a partidului şi această comunicare de la vârf la bază, această susţinere, care este forţa unui partid. Dar sper, pentru că văd în continuare că sunt multe resurse şi mulţi tineri interesaţi de viaţa politică şi nu există alternativă. Singura alternativă este să fie făcute eforturi pentru relansarea unei dezbateri solide în cadrul partidului, de la vârf la bază, pentru a reface legătura şi comunicarea şi pentru a reface cadrul unei activităţi.
Pentru că nu există încă altă forţă capabilă să răspundă nevoilor societăţii, societăţii româneşti. Este un moment de criză pentru conducerea partidului”, a mai spus Iliescu.
Fostul președinte a precizat și că nu crede în ideea de stat paralel care este avansată zilnic de liderii coaliției PSD-ALDE.
„Mulţi oameni vorbesc despre statul paralel. Eu îmi aduc aminte foarte concret ce înseamnă acesta, ce înseamnă statul paralel. Nu este statul paralel, dar slăbiciunea forţelor politice din ţară şi a partidelor poate crea un vid care, bineînţeles, poate crea posibilitatea ca forţe rebele, forţe necontrolate, să creeze această imagine a unui stat paralel. Nu există”, a mai declarat Iliescu, potrivit înregistrării.
De asemenea, Ion Iliescu a declarat că PSD trebuie să-l susțină pe Călin Popescu Tăriceanu drept candidat la alegerile prezidențiale din 2019.
„În mod realist, partidul va trebui să îl susţină pe domnul Tăriceanu, care are mai multe șanse; nu avem o personalitate din PSD care să aibă susținerea maselor. Nu suficient. Din păcate”, a mai spus Ion Iliescu, potrivit înregustrării.
Luni a apărut informația conform căreia Iliescu a declarat pentru Le Figaro că ”este o perioadă dificilă și confuză pentru PSD, care trăiește cea mai gravă criză politică a sa” și că ”poziția personală a lui Dragnea, cu problemele sale juridice, a creat fracturi interne în PSD”.
Fostul preşedinte a negat că l-a criticat pe Liviu Dragnea în presa internaţională aşa cum scriseseră jurnaliştii de la Paris și i-a acuzat pe aceștia de fake news.