O judecătoare din Arad, audiată la DNA pentru luare de mită

O judecătoare din Arad, audiată la DNA pentru luare de mită

O judecătoare din Arad, suspectată că a cerut bani pentru a pronunța o sentință favorabilă într-un proces de punere în posesie, este audiată, luni, la DNA Timișoara.

Judecătoarea Florița Boloș, de la Judecătoria Ineu din județul Arad, este cercetată pentru luare de mită în formă continuată, aceasta cerând sume de bani pentru a da o sentință favorabilă într-un anumit dosar, anunță surse citate de Mediafax.

 

Judecătoarea s-a întâlnit de mai multe ori cu unul dintre investigatorii sub acoperire din partea DNA şi a primit de la acesta bani în două rânduri.

Conform surselor citate, prima oară ar fi primit 13.000 de lei, iar a doua oară, luni, ar fi primit suma de 5.500 de euro. Banii erau însemnaţi, iar întreaga operaţiune de luarea de mită a fost înregistrată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`