O femeie de 71 de ani din Satu Mare a murit după ce a fost mușcată de o haită de câini maidanezi

Publicat: 30 01. 2012, 14:54
Foto: ziarulring.ro

O femeie de 71 de ani din Satu Mare a murit după ce a fost mușcată de o haită de câini maidanezi la periferia orașului, informează Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, Roxana Cristea, a declarat că femeia  a decedat în urma hemoragiei produse de mușcăturile animalelor.

Femeia se deplasa pe stradă când a fost atacată de câini, fiind găsită sfâșiată de un bărbat care a alertat poliția.

„Moartea a fost violenta, in urma hemoragiei produse de muscaturile de caini”, a declarat Roxana Cristea.