O delegaţie a serviciilor secrete germane va merge în SUA, pe fondul scandalului de spionaj

Publicat: 26 10. 2013, 15:57
Oficiali de rang înalt ai serviciilor secrete germane se vor deplasa în Statele Unite, săptămâna viitoare, în urma dezvăluirilor referitoare la interceptarea comunicaţiilor cancelarului Angela Merkel,...

Oficiali de rang înalt ai serviciilor secrete germane se vor deplasa în Statele Unite, săptămâna viitoare, în urma dezvăluirilor referitoare la interceptarea comunicaţiilor cancelarului Angela Merkel, relatează AFP.

Trimiterea acestei delegaţii a fost decisă joi, în urma întrevederii pe care ministrul german de Externe, Guido Westerwelle, a avut-o cu ambasadorul SUA la Berlin, convocat după ce presa a relatat că Agenţia americană pentru Securitatea Naţională (NSA) a intercepat telefonul mobil al Angela Merkel.

„Reprezentanţi de rang înalt se vor deplasa în Statele Unite pentru a accelera discuţiile cu Casa Albă şi NSA pe tema acuzaţiilor făcute recent”, a declarat un purtător de cuvânt al cancelarului german, Georg Streiter.

Ministrul german de Externe, Guido Westerwelle, a cerut clarificări „totale şi sincere” în legătură cu presupusele activităţi americane de interceptare a telefonului mobil al cancelarului Angela Merkel.

Miercuri, preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, i-a transmis Angelei Merkel că serviciile de informaţii americane nu au interceptat telefonul cancelarului german, după ce Berlinul a cerut clarificări în legătură cu această posibilitate.