Numire HALUCINANTĂ la Ministerul pentru Mediul de Afaceri! Un afacerist israelian FOARTE CUNOSCUT ÎN LUMEA MONDENĂ, pus de Grindeanu SECRETAR DE STAT (FOTO)
Un israelian foarte cunoscut în lumea mondenă din România a ajuns secretar de stat la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.
Cererea de numire a lui Harry-Ilan Laufer la ministerul păstorit de Florin Jianu a fost deja aprobată de premierul Sorin Grindeanu.
Ilan este cunoscut publicului de cancan pentru esacapadele sale amoroase și show-urile din cluburile de fițe din Capitală și de pe Litoral.
Afaceristul israelian a fost cuplat cu creatoarea de modă Mihaela Diaconu, o apariție cunoscută în tabloide, după care a luat-o de nevastă pe Alina Crăciun, fosta soție a cântărețului George.
Potrivit WowBiz, Alina și Ilan se află în topul cuplurilor mondene.
Trebuie menționat și faptul că Ilan este omul care a adus brandul H&M în țara naostră. De asemenea, el a contribuit şi la dezvoltarea brandului Zara în România, dar şi a celorlalte nume din portofoliul spaniolilor de la Inditex.
Laufer şi-a început cariera în anul 2002 la una dintre cele mai mari agenţii imobiliare din România, CBRE, care pe atunci funcţiona sub numele de Eurisko. În scurt timp, el a fost numit Senior Broker şi imediat în anul 2004 acceptă funcţia de Development Manager în cadrul companiei Time-Out, un cunoscut brand de haine din Cehia, în cadrul căreia dezvoltă o reţea de 15 magazine pe teritoriul Romaniei.
În 2005 semnează cu americanii de la NCH (unul dintre cele mai active fonduri de investiţie din România) şi acceptă funcţia de Sale Manager pentru lanţul de centre comerciale Winmarkt, unde sub comanda sa se realizează cel mai important proiect al companiei din România – Grand Center Ploieşti, un centru comercial de 40.000 mp.
La începutul anului 2007, Ilan Laufer pune bazele propriei companii – Retail Group. În 2012, Ilan Laufer este numit vicepreşedinte al Holdingului Elita 5, grup condus de Alexandru Pincevschii, unul dintre cei mai prosperi oameni de afaceri din Republica Moldova.