„Nu știu ce face premierul, am văzut că întreprinde ceva, o reacție întârziată”. Tăriceanu, critici la adresa lui Dacian Cioloș (VIDEO)

„Nu știu ce face premierul, am văzut că întreprinde ceva, o reacție întârziată”. Tăriceanu, critici la adresa lui Dacian Cioloș (VIDEO)
Foto: caleaeuropeană.ro

Călin Popescu Tăriceanu îl critică pe premierul Dacian Cioloş pentru reacţia întârziată în scandalul dezinfectanţilor diluaţi.

Preşedintele Senatului susţine şi că nu îşi aduce aminte să fi primit informări de la SRI, pe vremea când era prim-ministru, despre substanţele folosite în spitale. Tăriceanu spune că Serviciul era obligat să sesizeze organele de anchetă, informează Agerpres.

Călin Popescu Tăriceanu susţine că nu a primit informări de la SRI despre Hexi Pharma în perioada în care conducea Guvernul.

„Nu țin minte de acum peste opt ani de informări pe diluanți sau pe Hexi Pharma. Ca prim ministru primești pe zi zeci de informări. Hai să spunem că primul ministru nu observă. SRI are obligația să trimită la Procuratură aceste informații și Procuratura are obligația să cerceteze dacă faptele care sunt menționate în aceste informări sunt adevărate sau nu. Informațiile acestea se verifică și poate să le verifice întotdeauna SRI-ul. Le dă procuraturii și Procuratura face o cercetare în acest sens”, a declarat Tăriceanu.

„Nu știu ce face premierul, am văzut că întreprinde ceva, o reacție întârziată”. Tăriceanu, critici la adresa premierului Dacian Cioloș

#DIRECT_ONE_h8ksd1#

Preşedintele Senatului i-a cerut premierului Dacian Cioloș să facă o celulă de criză pe problema dezinfectanților. Tăriceanu susţine şi că reacţia Guvernului în acest caz a fost întârziată.

„Sigur că într-o situație de criză, cum este aceasta actuală, i-am sugerat primului ministru că ar fi trebuit să facă nu un grup de lucru, ci să facă o celulă de criză. Nu știu ce face premierul, am văzut că întreprinde ceva, sigur, o reacție întârziată și din cauza situației de la Ministerul Sănătății, dar în mod normal celula de criză nu trebuia să funcționeze neapărat la nivelul primului ministru. Nici nu există! Ea ar fi trebuit să fie pusă în mișcare, să fie aduși cei mai buni specialiști din domeniu și problema probabil că până în momentul de față ar fi avut un răspuns”, a mai spus Tăriceanu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`