Noul secretar general al PNL va fi Iulian Dumitrescu. Majoritatea organizaţiilor din țară îl susţin

Noul secretar general al PNL va fi Iulian Dumitrescu. Majoritatea organizaţiilor din țară îl susţin

Secretarul general adjunct al PNL, deputatul Florin Roman, a declarat, duminică, pentru News.ro, că majoritatea organizaţiilor PNL au decis, în urma unor consultări, că îl susţin pe liderul PNL Prahova, senatorul Iulian Dumitrescu, pentru a prelua interimar, până la Convenţia partidului din vară, funcţia de secretar general.

”Preşedintii de organizaţii ai vechiului PNL vor desemna propunerea de secretar general al PNL, funcţie interimară până la Convenţia din vară. În urma discuţiilor, majoritatea liderilor de organizaţii au decis un sprijin ferm pentru tânărul nostru coleg senatorul Iulian Dumitrescu, preşedintele organizaţiei Prahova”, a spus Florin Roman, care este şi preşedinte interimar al PNL Hunedoara.

El a adăugat că în cursa pentru funcţia de secretar general al PNL a intrat şi Cristi Buşoi, însă despre acesta Roman susţine că este ”un coleg care nu a performat cu organizaţia Bucureşti”.

Luni, la ora 11.00 are loc şedinţa BPN unde forul de conducere va decide cine va ocupa funcţia de secretar general, rămasă vacantă după ce, în urmă cu o săptămână, Marian Petrache, intrat în vizorul DNA, a anunţat că demisionează din toate funcţiile pe care le are în partid.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`